miercuri, 30 ianuarie 2013

Cum trebuie sa mergi pe munte.

A merge sau a pasi, totuna. Pe munte o faci doar intr-un anumit fel. Variabilele sunt nenumarate, terenul se schimba tot timpul, consistenta lui, priza la sol, iarba umeda, grohotisul, panta, totul. De aceea trebuie sa pasesti intr-un ritm constant, nici grabit, nici rapid, cu talpa care in acelasi timp si pipaie terenul si paseste sistematic. Un bun exercitiu si absolut relevant pentru asta e sa observi cum pasesc ciobanii si oamenii locului. Acordul cu propria capacitate pulmonara, pregatire fizica si rezerva de energie e esential. Mersul pe munte trebuie sa fie ceva implacabil. Coordonare intre propriile capacitati fizice, teren, conditii meteo, imbracaminte, greutatea proprie si a ruksakului, propriile dorinte si planuri de a ajunge dintr-un punct in altul si posibilitatea reala de ajunge acolo. Daca la inceput nu-ti dai seama de toti factori care contribuie, dupa exercitiu repetat si propria analiza si observatie incepi sa te prinzi cam cum sta treaba. Cat poti, cum poti, cat poti forta si unde nu e bine sa o faci. Mersul pe munte e un challenge permanent cu mediul si cu tine insuti. Trebuie sa inveti sa o faci instinctiv, fara sa te mai gandesti la asta, acordul fin intre tine si mediu sa vina de la sine. Sa stii cand sa te opresti e mai important decat sa mergi orbeste pana cazi jos. Sa stii sa ocolesti, sa previi situatii si pericole potentiale poate fi de multe ori esential. Excesele pe munte nu-si au locul decat rareori. Echilibrul e necesar si obligatoriu, e dictat de insasi natura de a pasi. Schimbarea de directie sau plan pentru a ajunge la obiectiv e, de obicei, regula, pe munte nimic nu e liniar, fix, batut in cuie si supus regulilor. Muntele te invata si ce inseamna sa fi puternic dar iti ofera brutal si lectia modestiei si umilintei. Drumul e important. Cand drumul e important, atingerea obiectivului e inevitabila. Mersul pe munte e pentru cei care pasesc nu doar cu pasul ci si cu mintea. Si in acelasi timp simt. Exact ca in viata.
Am scris astazi, dupa o lunga pauza, inspirat fiind de o discutie avuta cu cineva despre echilibre, dorinte si puterea, dorinta, nevoia si necesitatea interioara de face ceva. Si despre faptul ca (opinia mea) toate n-au nici o valoare si nu sunt posibile decat daca simti incotro sa o apuci si cum sa faci. Ori asta vine din gresala, exercitiu, experienta.